In urma arderii substantelor nutritive se elibereaza energie si din aceasta reactie rezulta dioxid de carbon si apa. Organismul nu poate reutiliza dioxidul de carbon, de aceea trebuie sa-l elimine, astfel se realizeaza un schimb perfect de gaze. Dioxidul de carbon este transportat de sange in plamani, unde acesta este schimbat cu molecule de oxigen si este expirat. In urma unui control foarte eficient al respiratiei, concentratia celor doua gaze in sange fluctueaza doar intr-o foarte mica masura.
Necesarul de oxigen al organismului variaza continuu. Un barbat matur de constitutie normala, intr-o stare de repaus total inspira 3,75 de litrii de aer pe minut. Aceasta cantitate de aer contine 750 cm3 de oxigen, din care se utilizeaza aproximativ o treime. Atunci cand acest barbat fuge dupa autobuz, utilizeaza o cantitate mai mare de oxigen, deoarece muschii lui lucreaza mai mult. Absorbtia de oxigen poate creste si de treizeci de ori.
Deoarece necesarul de oxigen variaza foarte mult, este foarte important sa existe o rezerva si ca organele respiratorii sa aiba o capacitate mare. Structura plamanilor corespunde foarte bine acestei cerinte. Pe langa aceasta ritmul si volumul, adancimea respiratiei trebuie sa fie permanent in echilibru cu cantitatea de sange care trece prin plamani.
Organele respiratorii
Aerul inspirat ajunge prima oara in caile respiratorii superioare, apoi in cavitatea bucala si nazala. Aceste doua cavitati se termina in acelasi loc, in palatul moala, care inchide cate una dintre ele. Cavitatea nazala este captusita cu par moale si atat epiteliul cavitatii nazale cat si cel al cavitatii bucale este acoperit de mucoasa, care mareste umiditatea aerului inspirat, pentru ca aerul sa ajunga in plamani filtrat de impuritati si incalzit la temperatura corpului.
Caile respiratorii se continua cu un organ scurt, cavitatea laringelui, care se continua cu traheea. Aceasta se desparte in brongiile principale, care la randul lor sunt captusite cu o membrana mucoasa care le inmoaie si in care se lipesc particulele de praf.
Bronhiile principale intrand in plamani se ramifica in fiecare lob pulmonar in bronhii lobare, plamanul stang are doi lobi iar cel drept trei. Aceste cai respiratorii principale se impart intr-un numar tot mai mare de cai, tot mai subtiri, mai mici care continua sa se divida in nenumarate bronhiole respiratorii, apoi in bronhiole terminale. Acestea continua sa se ramifice in ducte alveolare ( ductuli alveolares), terminate prin dilatatii, numite saculeti alveolari (sacculi alveolares). La fiecare bronhie principala, bronhie, bronhiola respiratorie cate o ramura a arterelor pulmonare duce sangele sarac in oxigen din ventricului drept al inimii. Ramurile arterelor segmentare insotesc brohniile si strabat impreuna segmentele bronho-pulmonare. Ramificatiile lor ajung la lobulii pulmonari unde se dezvolta in reteaua capilara perialveolara. Aici are loc schimbul de gaze: oxigenul din aerul aflat in saculetii alveolari, prin peretele acestora ajun ge in globulele rosii ale sangelui, dioxidul de carbon trece din sange in interiorul saculetilor alveolari. Dupa realizarea schimbului de gaze, sangele bogat in oxigen, prin ramificatiile venelor pulmonare ajunge in atriul stang al inimii, care-l trimite la toate tesuturile care necesita oxigen din organism.
Protejarea plamanilor este realizata de foita formata din doua straturi, de pleure. Cele doua foite ale acestora delimiteaza cavitatea pleurala, in care se gaseste o pelicula de lichid seros, care umezeste partea interioara a foitei si impiedica lipirea intre foita viscerala si foita parietala in timpul respiratiei.
Inspiratia si expiratia sunt involuntare(dar pot fi influentate constient), controlate de un grup de celule nervoase, aflate in bulbul rahidian, adica centrul respirator. De aici pornesc comenzile catre muschii respiratori, in functie de cantitatea de oxigen si dioxid de carbon din sange.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu