Digestia

    Digestia are loc intr-un conduct lung de 9 m, in tubul digestiv care incepe cu cavitatea bucala pe aici se indeparteaza substantele neasimilate, remanerite. Portiunile principale sunt: cavitatea bucala, faringele, esofagul, stomacul si intestinele, in procesul digestiei fiecare avand rolul lui specific.
    In timp ce hrana parcurge tubul digestiv se amesteca pe parcurs cu diferite enzime iar acestea descompun substantele nutritive. Organismul poate utiliza hrana doar dupa descompunerea acesteia.


     Inceputul procesului


    Prima portiune a tubului digestiv este cavitatea bucala, gura. Cu toate ca hrana sta aici foarte putin, are loc unul dintre cele mai importante subprocese ale digestiei: aici incepe descompunerea moleculelor mari in molecule mai mici, dizolvabile.
    Buzele au mai multe roluri, primul fiind introducerea mancarii cu pierderi minime in cavitatea bucala. Deoarece in pielea de pe buze se gasesc foarte multe fibre, terminasii nervoase, acestea sesizeaza foarte bine, exact marimea, compozitia, temperatura imbucaturii. Ajungand in gura, hrana este mestecata temeinic, adica este faramitata in bucatele mai mici. In acest proces se contracta si se extind muschii buzelor si ai fetei, astfel limba poate mesteca mai usor mancarea in gura, aceasta neputand aluneca afara din miscarea sfaramatoare a maxilarelor.


     Sfaramatul si muscaul


    In consumarea alimentelor un rol important il au si dintii. In partea din fata opt incisivi, cu arcadele dentare oblice, musca din mancare; cei 4 canini functioneaza ca niste dinti sfasietori, in final rolul celor opt premolari si al celor doisprezece molari este sfaramarea hranei.
    In urma sfaramarii creste suprafata hranei, enzimele din saliva pot incepe descompunerea moleculelor mari ale substantelor nutritive in molecule mai mici. Saliva este secretata de trei perechi de glande salivare si din acestea se varsa in cavitatea bucala. Aceasta secretie vascoasa este alcatuita in proportie de 98% din apa si contine multe enzime importante, printre care hidrocarburi complexe, amilaza care transforma amidonul din alimente in glucoza si maltoza, respectiv lizozina care dezintegreaza bacteriile. Anumite componente ale alimentelor sint dizolvate si de apa. Tot timpul exista in gura o anumita cantitate de saliva pentru ca dintii si obrajii sa nu se frece intre ele in timpul vorbirii. In momentul in care zarim mancarea, simtim mirosul ei doar o amintim in gand dintr-o clipa in alta creste debitul secretiei de saliva. Dupa ce am mestecat bine mancarea si enzimele, fermentii din saliva au inceput descompunerea substantelor nutritive, limba formeaza un bol,  o bila micuta, care poate fi inghitita dintr-o data. Imbucatura acoperita de saliva este impinsa in partea posterioara a cavitatii bucare, de aclo este dirijata catre faringe, care nu este altceva decat organul musculos si membranos situat intre cavitatea bucala si esofag, locul de incrucisare a caii respiratorii cu cea digestiva. Din faringe alimentul ajunge in esofagul care incepe pe la mijlocul gatului. Acest organ face legatura intre cavitatea bucala si stomac.
    In faringe esofagul se incruciseaza cu caile respiratorii. In timpul inghitirii respiratia este blocata pentru a impiedica patrunedrea alimentelor in caile respiratorii. Laringele se ridica, ating cartilajul aflat in spatele limbii, epiglota blocand intrarea cailor respiratorii. In acelasi moment orificiul posterior al cavitatii nazale este blocat de valul palatin. Intre timp limba cu ajutorul altor muschi ai gatului, asemenea unei pompe elastice de cauciuc, impinge in spate imbucatura, dupa care o ultima impingere puternica il proiecteaza in esofag. Daca totusi ajunge o bucatica din aliment in caile respiratorii incepem sa tusim, pentru ca bucatica respectiva sa ajunga inapoi in cavitatea bucala.
    Inghititura porneste cu o miscare voita, constienta, dar din momentul in care imbucatura este dirijata de limba si muschii raman mai mult timp in stomac decat in esofag. Stomacul este un sac in forma de J, asemanator cu cimpoiul, si se imparte in trei parti functionale: gura stomacului, frecvent numit si cardia, fundul stomacului sau fornixul(fundus), si portiunea terminala(pylorus). Aceste parti se deosebesc destul de mult intre ele si produc sucuri gastrice diferite. Stomacul are un strat musculos puternic pentru a putea faramita si amesteca si bucatelele de alimente mai dure cu sucul gastric, care apoi le va descompune chimic. Incitatiile motorii sunt vehiculate prin intermediul aparatului nervos, sunt controlate mai ales de nervul vag (nervus vagus), care are o actiune excito-motorie si secretoare. Continutul stomacului ajunge sub forma de pasta in intestin.